Festivalul ”Omul Verde din Richiș” ediția a 4a

Festivalul ”Omul Verde din Richiș” ediția a 4a

Informații despre voluntariat

  • Data postării

    12/06/2025

  • Locuri disponibile

    10 persoană

Descriere

Salutare! Festivalul "Omul Verde din Richiș" are nevoie de tine! 

 

Ce este Festivalul Omului Verde din Richiș?

Fundația Green Man organizează a patra ediție a Festivalului „Omul Verde din Richiș” în 2025, urmând edițiile din 2024, 2023 și pilotului din 2022. Scopul festivalului este de a promova dezvoltarea cultural-turistică a satului Richiș din comuna Biertan, județul Sibiu. Atracția principală este Biserica Evanghelică fortificată din Richiș, o bazilică gotică veche de peste 570 de ani, renumită pentru reprezentările „Omului Verde”, un simbol al reînnoirii naturii și al continuității vieții.

Festivalul include o gamă variată de activități culturale și turistice, cu participarea producătorilor, meșteșugarilor și artiștilor locali din județul Sibiu și zonele învecinate. Printre participanți se numără asociații culturale, grupuri de dans medieval, trupe de artiști, fanfare și teatre de animație. Evenimentul va cuprinde și concerte de muzică clasică, susținute de artiști locali și grupuri afiliate.

Pe lângă promovarea turismului cultural, festivalul își propune să consolideze viața civică a comunității locale și să integreze regiunea în contextul cultural mai larg. Activitățile educaționale și parteneriatele cu diverse organizații vor implica elevi și voluntari în promovarea și dezvoltarea zonei.

Pentru mai multe detalii, curiozități, galerie foto, evenimente, etc poți să vizitezi site-ul festivalului: www.omulverdefestival.ro

 
Mai jos poți completa formularul daca dorești să faci parte din acest minunat festival. 

 

Ce se așteapta de la tine? Taskurile sunt variate, dar vor suna cam așa:
  1. Menținut curățenia generală pe timpul festivalului în spațiul în care se va desfășura
  2. Montat corturi, mutat mese, scaune și altele pentru comercianții din cadrul târgului festivalului
  3. Asigurarea faptului că există consumabilele necesare pentru comercianții prezenți la târgul din cadrul festivalului și în celelalte spații de activitate (daca au nevoie de curent, unde pot găsi apă, unde pot sa meargă la toaletă, etc.)
  4. Să ajutați comercianții să își găsească locul rezervat in târgul din cadrul festivalului (dacă este cazul)
  5. Ajutat artiștii și ceilalți invitați și participanți să se orienteze, să le arătați locul unde vor sta, să le comunicați programul, etc
  6. Participarea la 2 evenimente organizate ne noi, respectiv Escape Room și Cursa Mesagerilor, unde câțiva dintre voi vor avea rolul unor străjeri care trebuie să îndepliniți niște scopuri simple (costumația de vrăjitor este inclusă! :))  )
  7. Și alte lucruri pe care nici noi nu le știm momentan dar vom afla pe moment! :)
 
Perioada de desfășurare a festivalului este între 3-6 iulie, și avem nevoie de voi între 2-7. Cazarea este asigurată pentru toți voluntarii care nu sunt din localitate. Masa este asigurată tuturor voluntarilor pe toată perioada festivalului. 
Pentru voluntarii din afara localității, trebuie să vă asigurați transportul personal de la domiciliu până în Richiș la venire (începutul festivalului) și la plecare (sfârșitul festivalului). 
Pentru eveniment se va încheia contract de voluntariat, și în plus, la final veți primi diplomă de voluntariat!

Interesat de acest voluntariat?

14 zile rămase pentru a aplica

Aplică acum
Sunați coordonatorul
+40
Aplică acum
Trimite mesaj
Anulează